Povesti Povestiri - Ion Creanga - Cartile Copilariei -Povestea Porcului‎ HD

ION CREANGA spunea: "Iubite cetitoriu, Multe prostii ăi fi cetit de când eşti. Ceteşte, rogu-te, şi ceste şi, unde-i vede că nu-ţi vin la socoteală, ie până în mână şi dă şi tu altceva mai bun la ivală, căci eu atâta m-am priceput şi atâta am făcut. (Ion Creangă) Povestea porcului de Ion Creangă (REZUMAT PE SCURT) Au fost odată doi moşnegi care trăiau într-o cocioabă sărăcăcioasă. Ei îşi doreau foarte mult un copil, iar babei i-a venit ideea ca moşul să se ducă în pădure şi orice găseşte, om, animal, pasăre sau altceva, să-l ia şi să-l crească împreună. La scurtă vreme după aceea, moşul s-a întors cu un porc legat în sac. Mare a fost bucuria babei, care l-a tratat ca pe copilul ei. Într-o zi, împăratul a anunţat că vrea să-şi cunune fata cu cel care va face un pod decorat cu mii şi mii de nestemate, iar dacă nu va reuşi să-l facă, atunci i se va tăia capul celui care a îndrăznit. De dorinţa împăratului a auzit şi porcul, care le-a spus părinţilor că vrea şi el să încerce. Atunci, moşul l-a luat şi s-a dus cu el la împărăţie, unde împăratul a acceptat dorinţa acestuia şi i-a permis să facă podul, dar i-a spus să-l termine într-o zi, dacă mai vrea să-i stea capul pe umeri. Spre uimirea tuturor, podul era făcut a doua zi dimineaţa, iar cocioaba sărăcăcioasă a moşnegilor se transformase într-un palat mai uimitor şi mai strălucitor decât al împăratului. Împăratul nu a mai avut ce să facă şi şi-a dat fata de soţie porcului. După un timp, tânăra împărăteasă s-a dus în vizită la părinţii ei şi le-a zis că bărbatul ei îşi lepăda noaptea pielea de porc şi devenea un fecior de împărat foarte frumos. Împăratul a sfătuit-o să nu facă nimic, dar împărăteasa a învăţat-o să ardă pielea de porc, ca să scape de ea. Atunci bărbatul ei s-a trezit înspăimântat şi a certat-o pentru ce a făcut, i-a spus că îl cheamă Făt-Frumos şi locuieşte la Mănăstirea-de-Tămâie, iar un vârtej înfricoşat l-a ridicat şi s-a făcut nevăzut. Un cerc de fier îi încinsese prinţesei mijlocul, iar ca acesta să plesnească şi să se nască pruncul pe care-l aştepta trebuia ca el să pună mâna lui dreaptă pe cercul de fier. Podul cel minunat a dispărut şi el, iar palatul s-a transformat din nou în cocioabă. Supărată că a ascultat de sfatul cel rău, prinţesa a plecat la drum să-şi caute bărbatul. A întâlnit-o pe Sfânta Miercuri, care a hrănit-o şi i-a dat o furcă de aur care torcea singură, apoi, după un an de zile, a cunoscut-o şi pe Sfânta Vineri, de la care a primit o vârtelniţă de aur care depăna singură. Aceasta a îndrumat-o spre sora lor mai mare, Sfânta Duminică, iar aceasta a chemat toate vietăţile şi le-a întrebat unde este Mănăstirea-de-Tămâie. Doar un ciocârlan şchiop a ştiut să îi zică, iar sfânta i-a poruncit să o ducă pe prinţesă acolo. Abia după un alt an de călătorie au ajuns la Mănăstirea-de-Tămâie, într-un tărâm fermecat. Ciocârlanul a învăţat-o pe prinţesă să se ducă la o fântână şi să scoată obiectele magice primite de la sfinte. O slujnică a văzut-o acolo şi i-a spus stăpânei