O judecata la tribunal ★ poezie crestina romaneasca

Judecata, poezie recitata din inspiratie biblica. Versuri: Costache Ioanid, convertit in biserica luterana de Rev. Richard Wurmbrand. Din volumul de poezii evanghelice: Porumbite Albe, editura Stephanus. Daca v-au placut cuvintele mai poftiti si alta data, printr-un like, coment sau un subscribe. Iată-ncepe judecata. Domnul judecă-n Sion. Nourul de martori vine lângă strălucitul tron. Stau în faţă acuzaţii : milioane, mici şi mari : se-nfioară împăraţii între hoţi şi cămătari. Primul suflet vine-n faţă. - Tu, de ce nu M-ai primit ? - Eu ... aveam avere multă. N-aveam vreme de gândit. Şi-a chemat Judecătorul primul martor în proces. - Avraam ! Ce-aveai în lume când din lume te-am ales ? - Doamne, mii de robi şi roabe, turme greu de numărat, saci de aur şi podoabe şi veşminte de-mpărat. - Şi-ai putut primi Cuvântul, tu, bogatule Avraam ? - De-ar fi fost al meu pământul, totul ţie îţi dădeam ! Se rosteşte scurt sentinţa. Vine-al doilea-acuzat. - Tu, de ce-ai respins credinţa ? - Eu ... eram bolnav în pat. Şi din nourul de martori vine unul din norod. - Cum te-aflai tu, spune Domnul, când Mi-ai fost întâiul rod ? - Împărate, niciodată ceasu-acela n-oi uita : Mă aflam atunci pe cruce tocmai lângă crucea Ta. Domnul judecă pe altul. - Pentru ce-ai respins credinţa ? - Doamne, pe la noi atuncea doar doi, trei urmau credinţa... La un semn apare-un martor cu păr alb, cu alb veşmânt. - Spune tu, cu tine-alături câţi credeau pe-ntreg pământ ? - Doamne, când vesteam potopul spune martorul cu greu, nimeni nu urma credinţa nimeni, Doamne, numai eu. Şi-acum vine-o acuzată. - Tu, de ce nu Mai primit ? - N-aveam timp. Aveam atâţia de cusut, de îngrijit. - Tu, Tabita, pe câţi oare îngrijeai ? -- Parcă ... vreo doi ... - Ba mai mulţi ! Spun zeci de glasuri. - Şi pe noi ! -- Ba şi pe noi ! Vine-o altă acuzată. - Tu ? -- O, Doamne Preaslăvite, Tu ştii tot. Eram frumoasă şi învinsă de ispite. - Spune ! strigă Salvatorul, Tu, Maria din Magdal, cum erai ? -- Eram frumoasă şi, plutind pe-al lumii val, sufletu-mi de şapte lanţuri era prins şi ferecat. Dar eu am venit la Tine, şi Tu toate le-ai sfărmat ! - Tu ? alt acuzat primeşte fiorelnica-ntrebare. - Doamne, eu stăteam cu casa prea departe de-adunare. Domnul face-un semn spre martori - juriul marelui examen - şi se vede-un car deodată, şi din car coboară-un famen. - Tu, spre Templul Meu, de unde te porneai când te chemam ? - Eu, din Africa, Stăpâne, din Etiopia veneam !... Se rosteşte iar sentinţa. Este-adus alt acuzat. - Doamne ... Tu chemai ... prostimea ... eu eram un învăţat. Domnu-alege-acum un martor. ( unul singur e deajuns ). - Luca, ce-ai fost tu în lume ? - Doctor ! martoru-a răspuns. Domnul judecă-nainte. Vine-un prinţ de mare neam. - Tu ? De ce-ai respins credinţa ? - Eram rege ! Nu puteam ... Şi ca martor o femeie: - Tu, Estera cea frumoasă, când riscai slujind credinţa ce erai ? -- Împărpteasă !... Acuzatul se retrage. Următorul la-ntrebare e un avocat cu vază - Doamne, cer o amânare