Dumitru Ichim - Când Teiul Şi-a Răpit Poetul

Recitare : Lucian Dumbravă Muzica : Nicolae Doboş Foto : Delia Eliad CÂND TEIUL ȘI-A RĂPIT POETUL Sculptorului român Gheorghe Leonida, celui care a meșterit în Rio de Janeiro cea mai înaltă statuie din lume dedicată Domnului nostru Iisus Hristos, și care a murit în 1942 culegând flori de tei Numai albinele îi cunoșteau păcatele, că toată ziua erau prin poemele lui cântate iubitei din frunză, trandafir sălbatic și floare de trifoi. Când l-a găsit mort, sub copacul de liturghii înflorit ca un nor, gloatele, în drum către văcari sau abator îl arătau cu degetul privindu-l de sus. Părea poetul ca o cruce albă, cu mâinile prin iarbă întinse, de pe care Galileianul abia se-nălțase cu cerul bolților de tei. Chicoteau de el iarmarocul, domnul primar și tot cinul lor de farisei cu cerbicea tare, inimi jupuind - socoatele. Numai albinele ce-i cunoșteau păcatele pe crucea lui albă de poet luară locul Profetului din Nazaret, Cel care abia se-nălțase de pe ea cu toată bolta cerului de tei. Îl judecară aspru bețivanii, recuperații-sfetnici de morală și chiar verdictul divanului rostiră: S-a sinucis. Normal, bețivul a fost beat! Din ambulanță sirena când a încetat, specialiști în somn au pufăit: Destul! E moarte clinică de somnambul! Ce să mai zicem despre botaniști? Pac-pac! L-au pus într-un ierbar, etichetat - zălud, nebunul ce a zis c-ar fi din neamuri de copac având chiar sânul burdujit cu flori de aur crud . ...numai luna toată noaptea a vorovit cu fiicele ei din loviști de izvoare că l-a văzut pe poet în vârful de tei culegând de la privighetoare mărunte stele din cântecul ei de priveghi. Cum luminau în strânsul mâinii făcliile-n buchet de 33! Cum le-a cules pe fiecare-ncet spre linul început de dis-de-dimineață din prima zi a săptămânii când teiul l-a răpit pe poet!